Consiliere Vocationala Adolescenti

Prin consiliere vocationala pentru adolescenti, ii sprijin pe acestia să îşi descopere și să îşi exploreze propriile abilităţi şi  opțiuni profesionale ca apoi, să construiască o carieră în concordanță cu pasiunile și aspirațiile lor autentice.  Ca părinte, încurajează adolescentul să vadă consilierea vocațională pentru adolescenti ca o oportunitate de a-și construi o bază solidă pentru viitorul său.
 
programare
consiliere vocationala adolescenti

Ca părinte cunoști care sunt valorile și principiile importante pentru adolescentul tău și cum pot fi reflectate într-o viitoare profesie?

În perioada adolescenței, apar întrebări importante precum „Cine sunt”, „Ce îmi doresc”, „Încotro mă îndrept” , „De ce am ajuns aici”…… Una dintre cele mai mari provocări au ca rol găsirea unei direcția profesională potrivită. Întrebări precum „Nu știu ce facultate să aleg!”, „În ce domeniu m-aș potrivi?”, „Care este vocația mea?”, „Care este profesia mea?”, „La ce sunt bun?”, „Care sunt punctele mele forte?”  „Care sunt talentele mele?”…. îi pot bloca adesea pe tineri. Din păcate, mulți adolescenți fac alegeri greșite sau nepotrivite. Unii aleg în funcție de părerile părinților, alții urmează indicațiile unui profesor sau iau în considerare alte variante. După mulți ani de investiții într-o anumită direcție, își dau seama că ceea ce au ales nu li se potrivește. Consilierea vocațională oferă un cadru de sprijin pentru a explora opțiunile de carieră, a înțelege punctele forte, interesele și talentele personale. Prin intermediul consilierului vocațional, adolescenții pot obține informații și orientare pentru a face alegeri informate și potrivite, evitând astfel regretele pe termen lung.

 

Beneficii pe care le ai în sesiunile de consiliere vocationala adolescenti

Sesiunile de consiliere vocaționala adolescenti pot fi extrem de beneficii pentru adolescenți, ajutându-i să-și dezvolte direcția de carieră și să-și atingă potențialul maxim. Iată câteva dintre ele:
  • Autodezvoltare: Sesiunile de consiliere vocaţionala pot ajuta adolescenții să-și dezvolte încrederea în sine, abilitățile de comunicare și abilitățile de luare a deciziilor, fiind competențe importante pentru succesul pe termen lung în carieră.
  • Identificarea resurselor: Identificarea resursele prin instrumentele disponibile pentru a-și atinge obiectivele de carieră, cum ar fi programe de formare, burse, stagii sau rețele de contact.
  • Alegerea corectă a educației: Adolescenții pot fi ghidați să aleagă cursurile și programele educaționale care se potrivesc cel mai bine cu obiectivele lor de carieră.
  • Gestionarea stresului: Procesul de luare a deciziei lor legat de carieră poate fi stresant. Consilierea vocațională poate ajuta adolescenții să gestioneze acest stres și să facă alegeri informate și încrezătoare.
  • Îmbunătățirea planificării carierei: Adolescenții pot învăța să creeze un plan de dezvoltare a carierei, să identifice pașii necesari pentru atingerea obiectivelor lor și să fie mai bine pregătiți pentru viitorul lor profesional.
  • Explorarea diverselor opțiuni: Sesiunile de consiliere vocațională le oferă adolescenților oportunitatea de a explora diverse domenii și cariere, ceea ce poate permite să descopere opțiunile pe care nu le-ar fi luat în considerare altfel.
  • Succes pe termen lung: Prin consiliere vocațională, adolescenți pot lua decizii mai informate și mai bine potrivite pentru ei, ceea ce poate crește șansele de a avea o carieră de succes pe termen lung.

 

Durata sesiunilor de consiliere vocationala  adolescenti

Durata sesiunilor consilierii vocaţionale  pentru adolescenți poate varia în funcție de nevoile individuale și complexitatea situației. În general, consilierea poate fi un proces pe termen scurt sau pe termen lung, în funcție de caz. Durata exactă a consilierii pentru adolescenți poate fi stabilită împreună cu consilierul, ținând cont de nevoile și obiectivele individuale ale adolescentului.
  • Sesiuni săptămânale  cu durata de 60 sau după caz 90 de minute.

 

Cum începi

Vă invit să mă contactați prin formularul de pe site sau să sunați numărul de telefon indicat. Cu mare bucurie, vă voi programa prima ședință, unde vom discuta despre nevoile și așteptările dumneavoastră. În cabinetul meu, veți găsi un spațiu sigur şi prietenos, plin de dezvoltare și sprijin, unde puteți împărtăși fără teamă și fără judecată provocările cu care va confruntaţi.
 
 
 
Draga parinte, stii cumva care este rolul tau in consilierea adolescentului? Accesează acest articol pentru a  conștientiza importanța  rolului tău, ca părinte –  „Colaborare eficientă părinte, adolescent și consilier vocațional în sprijinul carierei adolescentului pentru un viitor strălucit
 
 
Călătoria vocaţionala a adolescentului tău începe aici

Programează o consultație

Ca părinte cunoști care sunt interesele și pasiunile adolescentului tău? Ce activități îi stimulează și îi fac să se simtă împlinit?

Ce talente și abilități remarcabile observi la adolescentul tău? Există vreun domeniu în care excelează sau se simte confortabil?

Programare
Psihoterapeut Bucuresti- Elena Riba