Săptămâna trecută am ţinut webinarul despre “Criza personală/existenţială şi sensul ei”.

Criza personala/existentiala si sensul ei

Deoarece tema a fost de interes si am avut cereri pentru o vizionare prealabilă a webinarului. Pentru că este de o durată destul de mare de timp, platforma site-ului nu ȋl poate încărca. Astfel, am ales varianta să fac un rezumat cu idea principală a webinarului.

Cum ne formăm imaginea despre noi prin intermediul celor din jur

Interacţionând cu mediul familiar (ȋn primii ani-copilăria mică) ne formăm o anumită imagine despre noi care ne dă un sentiment de siguranţă în acea perioadă. Prin aceste interacţiuni învăţăm despre noi. Ce învăţăm sau “aflam”, depozităm în inconştientul nostru sub forma emoţiilor.

Unele sunt dureroase şi nu ne dorim să mai avem de-a face cu ele. Un exemplu ar fi acela când cineva ne face să ne simţim ruşinaţi sau vinovaţi sau ne critica, ne compara cu alţi… Emoţiile pe care le trăim prin aceasta proiecţie ne indică că nu suntem destul de buni pentru cei din jur.

Astfel, se formează o imagine despre noi. Şi pentru că nu ne place, o sechestram în inconştient.
Nu ştim insă, că nu avem cum să scăpăm de ea. Chiar dacă noi nu vream să o conştientizăm, prin interacţiunea cu ceilalţi în viaţa adultă, ea va veni de fiecare dată să ne reamintească că există.

Poate îţi pui întrebarea cum se poate?

De fiecare dată când interacţionam cu cineva, această parte de care nu ne place şi o sechestram ea se va activa. Ne cere să ne reîntâlnim cu această parte refulată din noi. Prin acţiunile şi comunicarea pe care o întreprindem în interacţiuni cu ceilalţi, ne întâlnim în fapt cu noi înşine. Deci, ceea ce este în interiorul nostru este şi exteriorul nostru. Putem spune este o reconstrucţie a unei oglinzi. Aceasta reîntâlnire care creează mult disconfort, în fond, mesajul transmis de ea – cere să fie rezolvată.

Gândeşte-te puţin de câte ori nu te-ai întâlnit cu persoane care la prima vedere nu îţi plăceau, iar altele te atrăgeau şi mergeai spre ele. Cu unele persoane, comunici bine, iar cu altele nu. Prezenta unora te făcea să te simţi mic, iar a altora îţi transmitea că eşti în ordine, în siguranţă. Sau ne înţelegerile cu care te confrunţi în parteneriatul de cuplu.

Respingerea unei părţi din mine

Nu înţelegem ce se întâmplă cu noi, de ce nu reuşim să avem relaţii armonioase, să fim înţeleşi, să avem o comunicare fructuoasă cu cei din jur… În fapt, aceste părţi din noi, sechestrate în inconştient, de care dorim să fugim, sunt dureroase. Cu cât mai dureroase, cu atât, ne împing spre astfel de relaţii. Prin aceste întâlniri cu celălalt, am posibilitatea de a le vedea. De cele mai multe ori nu suntem conştienţi de existenţa acestora. Sau chiar dacă suntem conştienţi, devenim atât de agili încât vrem să fugim de ele, deoarece ne incomodează. Îţi spui dacă cineva va vedea această parte din mine sigur nu va fi în regulă… mai bine o ascund, o ţin sub control.

Te asigur că nu te poţi pune împotriva fluxului normal de desfăşurare a evenimentului. Cu cât vom respinge această parte, cu atât ea ne va împinge spre acea zonă, deoarece ea cere să fie rezolvată şi integrată. Prin integrare, ea devine o resursă interioară pe care o putem folosi în anumite situaţii şi acţiuni ale vieţii noastre.
Îmi veţi spune, dar acest lucru crează un disconfort teribil. Cum să am curajul să o integrez? Este adevărat, dar nu cred că vreţi să rămâneţi cu această parte refulată în inconştient. Deoarece, la un moment dat în viaţa voastră, va exploda şi va declasa o criză personală/existenţiala.

Criza întotdeauna este un moment de oportunitate în viaţa noastră.

De aceea vă rog, urmăriţi ce am scris mai jos.

Este adevărat, criza personală/existenţiala, ne crează un disconfort major. Simţim cum tot fundamentul pe care l-aţi creat până atunci se prăbuşeşte. Ne confruntăm cu pierderea sentimentului de siguranţă pe care l-am avut până atunci. Nu este de loc uşor să treci prin această criză. Şi, vă dau dreptate!

Hai, să vedem ce vrea să ne spună această criză, în fond!

  • Evenimentele care o declasează:
  • schimbarea locului de muncă
  • relocarea sau pierderea serviciului
  • moartea unei persoane dragi
  • primirea unui diagnostic nefavorabil sau care pune viața în pericol
  • trăirea unei experiențe tragice sau traumatice
  • căsătoria, separarea sau divorțul
  • nașterea copiilor
  • pierderi financiare sau probleme legale cu care se confrunta un individ
  • conflictele cu familia sau cu colegii de muncă
  • responsabilitatea de asumarea a unui rol (soţi, părinte, bunici, tutore, etc)
  • plecarea copiilor de acasă (facultate, master, cămin, sau se căsătoresc), crează de cele mai multe ori sentimentul de gol interior

Toate acestea declasează în fiecare persona o stare de nelinişte care apare în momentul în care ne gândim la ideea de sens al vieții. La alegerile care ne stau în față sau la libertatea pe care începem să o conștientizăm.

Conștientizarea libertății, de asumare a ceea ce se întâmplă în viaţa voastră, poate să ducă la declanşarea stării de panică, de teamă sau anxietate. Adică, teama de viitor „nu ştiu ce mă aşteaptă; nu ştiu cum va fi viaţa mea de acum înainte.”

Faţetele crizei personale/existentiale

Dacă ne uităm la cealaltă faţetă a crizei, ne vom da seama după un anumit timp, ca rolul ei este de-a ne sprijini să ne dezvoltăm personal, să dezvoltăm noi abilităţi şi de a ne găsi setul nostru de valori.

Atunci când privim la toate faţetele ei putem să înţelegem că rolul ei în viaţa noastră este de a ne duce la următorul nivel. Când, mă refer la următorul nivel mă refer la acel moment care ne întoarce înapoi la noi. La momentul vostru de declic, la acel moment zero, de unde puteţi începe din nou să evoluaţi din interior. Locul unde se afla resursele voastre. Valorile voastre!
Pentru a putea să construiţi un personaj nou începeţi să renunţi la sinele vostru, la ceea ce aţi creat până atunci prin intermediul constructelor sociale/dezideratelor sociale.

Ce sunt constructele/dezideratele sociale

Dezideratele sunt acele programări care există în noi încă din copilărie şi la care contribuie mediul social: familie, profesori, religie…

Pe scurt, sunt acele constructe ale societăţii care ne spun cum ar trebui să ne comportăm. Toate acestea s-au sintetizat în zona copilăriei mici prin:

  • Cum sunt privit, acceptat
  • Cum mi-au fost acceptate părerile
  • Cum mi-au fost împlinite nevoile de bază
  • Cum am fost valorizat
  • Dacă sunt primit ca participant activ alături de ceilalţi. Adică mă implica în activităţile lor

Aceste constructe sociale se bazează pe un IDEAL care nu este al meu. Nu este REAL (aici şi acum), a ceea ce vreau eu în fapt.

În mail-ul următor vei primii continuarea despre cum se formează constructele/dezideratele sociale şi ce dezavantaje ne crează.

Cu drag,
Elena Riba
Consultant Psihoterapie Pozitivă
Life&Vocaţional Coach
Terapeut& Fromator
Mob: +40(0)72.290.7110
https://energyvita.ro/

Lasă-mi un mesaj cu ce probleme te confrunți, adresa de mail și numărul de telefon pentru a te contacta.